Călușul oltenesc

         Călușul oltenesc este una din variantele numeroase ale obiceiului străvechi al românilor, numit căluș. Este un obicei extrem de complex, implicând o societate fraternală a călușarilor, care sunt atât membri ai acestei societăți precum și participanții la faimosul dans omonim, călușul.

Tainele călușului

          Călușul în formele lui atestate în ultimele secole, se practică și este cunoscut ca cel mai reprezentativ obicei, cel mai impresionant spectacol și una dintre cele mai impresionante și valoroase creații populare românești.

Este cea mai importantă manifestare folclorică din cadrul obiceiurilor de Rusalii. Ritualul îndeplinit de ceata călușarilor traduce o necesitate omenească, oferă simbolic explicații coerente la anumite aspecte ale vieții individuale și sociale. Obiceiul călușarilor are un rol esențial în desfășurarea normală a vieții din comunitate. El sustrage și protejează comunitatea împotriva agresiunii ielelor, făcând din acestea o amenințare transcendenta și întotdeauna prezentă, care pretinde să fie domolită prin rituri corespunzătoare.

       În Săptămâna Rusaliilor oamenii nu au voie să lucreze la câmp sau cu animale, sunt interzise spălatul, curățenia, cusutul, sacrificatul păsărilor, urcatul în copac sau de a pătrunde și poposi, în timpul nopții, pe teritoriul Ielelor (păduri, câmpuri, grote, pe malul apelor). Nerespectând aceste interdicții impuse de iele oamenii sunt „luați din căluș”. Călușarii prin jocul lor apără comunitatea și atunci când este nevoie să vindece și să repare relele pricinuite oamenilor de forța nefastă a ielelor. În unele zone în timpul ritualului de vindecare a celor „luați din căluș”, alături de călușari jucau și un număr egal cu al lor, de femei numite crăițe sau călușerițe. Ele erau nevestele și în același timp ajutoarele lor.

Călușul, numit și „Călușer” sau „Călucer” a fost și este, în continuare prin anumite acte, perceput un ritual. Călușul reprezintă un obicei de mare complexitate atât din punct de vedere funcțional cât și al limbajelor utilizate, din care dansul ocupă locul preponderent.

Călușul ca ritual
          Numărul impar al călușarilor, ca și cea mai mare parte a actelor performate de aceștia se leagă de credința în existența și prezența pe pământ, între Strodul Rusaliilor și Rusalii, a Rusaliilor, ființe supranaturale, deosebit de agresive și periculoase pentru oameni cât și pentru animale, deoarece ele nu acționează în mod individual ci în grup. De aici constituirea călușarilor în ceată, ei fiind nedespărțiți pe toată perioada Rusaliilor. Călușarii trebuiau sa-i apere pe oameni de iele, pentru ca aceștia să nu se îmbolnăvească, și, în același timp să-i vindece atunci când, încălcând interdicția de a lucra în perioada Rusaliilor, erau luați din căluș.
Numărul impar al călușarilor corespundea celui al grupului Rusaliilor, numai acționând în grup, dar într-un grup egal cu numărul impar al ielelor, călușarii puteau ține piept atacului acestora și le puteau domina, dacă sunt cu soț, ei nu mai pot vindeca bolnavul.